Un sondaj arăta că, în Marea Britanie, o treime dintre copii consumă zilnic chipsuri de cartofi, iar ceilalţi copii mănâncă şi ei aşa ceva de câteva ori pe săptămână. Britanicii consumă, în medie, 100 de pachete pe an, pe cap de locuitor. A mânca un pachet de chipsuri de cartofi pe zi este echivalent cu a bea 5 litri de ulei de prăjit pe an, ca să nu mai vorbim de cantităţile mari de sare şi zaharuri pe care le conţin aceste alimente. Michael Moss, autorul unei cărţi recent publicate, Salt, Sugar, Fat: How The Food Giants Hooked Us, susţine că în spatele consumului tot mai mare de chipsuri de cartofi se ascunde o amplă strategie manipulatoare din partea industriei alimentare, care a reuşit să ne facă aproape dependenţi de aceste alimente. Investigând procesul, Michael Moss dezvăluie cum decenii de cercetări în domeniul chimiei alimentare au transformat chipsurile dintr-o gustare moderat de tentantă, cum erau în anii 1970, într-un produs proiectat pentru a stimula precis, pe cale chimică, anumiţi centri cerebrali, care ne fac să ne dorim apoi, iar şi iar, senzaţia produsă de consumul acestor alimente. Când bagi în gură un chips, explică el, sarea intră imediat în acţiune, producând asupra receptorilor de pe limbă un efect numit în industria sării „explozia de gust”. Chipsurile de cartofi moderne conţin, de asemenea, cantităţi mari de grăsime, pentru a oferi o senzaţie de „săţios” şi gustos. Datorită acestor caracteristici, consumul chipsurilor de cartofi oferă o senzaţie de plăcere similară celei pe care o încercăm când gustăm dintr-o brânză grasă şi gustoasă. „Simţim” grăsimea prin intermediul unui nerv numit nervul trigemen, ale cărui ramificaţii se găsesc deasupra şi în spatele gurii, ramificaţii care trimit informaţii tactile creierului. Ca efect, cu cât senzaţia oferită de textura grasă, săţioasă, a chipsurilor este mai pregnantă, cu atât ne dorim să mâncăm mai multe. La sare şi grăsime se adaugă zaharurile prezente în mod obişnuit în cartofi, sub forma amidonului. Împreună, aceste substanţe alcătuiesc un trio de gusturi la care creierul râvneşte în mod natural, instinctiv, spune Michael Moss. Dar, pe lângă acestea, industria alimentară mai întrebuinţează o armă secretă, şi anume textura crocantă a chipsurilor, afirmă acelaşi autor: cu cât zgomotul pe care îl face un chips când muşcăm din el e mai puternic, cu atât mai mult ne place chipsul respectiv. În cazul unui consum excesiv, ingredientele din chipsuri au efecte nocive bine documentate, sporind riscul apariţiei obezităţii, a hipertensiunii, a diabetului de tip 2 şi a bolilor de inimă. În cazul copiilor, consumul excesiv le poate afecta sănătatea pentru tot restul vieţii. Dr. Mozaffarian spune că studiile au indicat că marele conţinut de amidon şi zaharuri rafinate din porţiile de chipsuri de azi poate deregla puternic nivelurile de glucoză şi insulină din corp. Acest dezechilibru duce la o senzaţie de saţietate mai redusă, sporind senzaţia de foame şi mărind astfel cantităţile de alimente consumate în cursul zilei. Cercetări realizate în Marea Britanie arată că un consum mare de chipsuri de cartofi de către femeile însărcinate dăunează fătului la fel de mult ca şi fumatul matern. Efectul se datorează prezenţei în chipsuri a unei substanţe toxice numite acrilamidă. Această substanţă este neurotoxică şi este asociată cu alterări la nivelul ADN-ului. Dar povestea nu se termină aici: au fost semnalate şi alte pericole asociate cu consumul excesiv de chipsuri, inclusiv hiperactivitate şi comportamente dependente. Studii pe animale de laborator (şobolani), realizate de specialişti în chimie alimentară de la Universitatea Erlangen-Nuremberg, Germania, au arătat că animalele hrănite cu chipsuri prezentau modificări semnficative ale activităţii cerebrale: ariile asociate cu somnul aveau o activitate mai scăzută decât normal, în timp ce ariile asociate cu mişcările corpului erau mai active decât de obicei. La om, asemenea modificări ale activităţii cerebrale sunt asociate cu comportamentul hiperactiv. „[Chipsurile] sunt printre cele mai dăunătoare alimente pentru dinţi”, a avertizat dr. Nigel Carter, director executiv al British Dental Health Foundation.